Două secole

Oare ce a mai rămas din noi ?

Nu cumva doar o speranţă putredă şi goală ?

Ne scăldăm într-un ocean plin de întuneric

Şi ne minţim cu teorii absurd de grosolane

Creezi legi pe care eu ştiu doar să le încalc

Nu-mi arunci frânghii sau veste de salvare

Mă laşi într-un vacuum fără posibilităţi

Oare unde am rămas noi ?

Nu cumva în punctul nul ?

Ţi-am dat timp să te dezvolţi,

însă îmi răspunzi cu partea verso a monedei

Ce rost mai are faptul că dorul de noi,

cei din trecut,

ne frige ca un cărbune roşu ?

Atât timp cât poziţia îţi rămâne neschimbată,

prefer tunelul, goliciunea şi infernul în care m-ai lăsat

decât lanţurile

O singură viaţă am şi o voi consuma aşa cum imi dictează conştiinţa

Mai bine în singurătate veşnică 
decât condamnată la supunere

Două inimi arse suntem noi
Două secole care nu se vor intersecta vreodată

Asta suntem

Aceasta este destinaţia în care am ajuns