Sentiment rezervat

leg de gâtul iubirii o funie împletită din păcate
o spânzur cu cruzime de norii posomorâți

limba ei salivează nervi

aceștia curg șiroaie pe pământul  bătut de urmele morților setoși

cu ochii ieșiți din orbite, 
iubirea își numără dinții lipsă

gândurile-i împrăștiate
varsă sânge prospăt peste țărâna prăfuită

vocea din adâncul ei zbiară:" VREAU Să Exist!"

nu-i dau vreo șansă de supraviețuire

îmi arunc urechile pe un deal fără vale,
prefacandu-mă că nu-i aud disperarea

la final, o înjunghii cu cel mai ascuțit cuțit
și îi arunc organele într-o groapă săpată din timp

ucid iubirea,
dar ea reînvie mai estetică de fiecare dată